vineri, 31 august 2018

DECALOGUL PARINTELUI GRABIT



- Mami, vreau să te joci cu mine. 
- Nu pot. Lasă-mă, n-am timp, mă grăbesc, am treabă. 
Vă sună cunoscută replica asta? Dar graba strică treaba, spune o vorbă înţeleaptă. De 4 ani, de când Anastasia a intrat în viaţa mea, 24 de ore sunt o glumă pentru câte am de făcut. Sunt mereu pe fugă. Într-o zi privind-o pe ascuns cum se joacă, am auzit ecoul replicilor mele grăbite. Hai, hai odată, îi spune ea ferm păpuşii neascultătoare, ne grăbim, am treabă şi n-am timp. Off, mi-am zis. E vremea să dau ceasul înapoi Prima măsură , dacă prezentaţi simptomele mele, e să vă opriţi. 
 Apoi le luaţi pe rând. 
1. Intelege-ti copilul - ascultă-l, analizeaza-l, cu bune şi rele
2. Respectă-ţi copilul - e unic, are personalitatea lui, dorintele lui, asteptarile lui
3. Iubeste-ţi copilul
4. Modelează-ţi copilul 
5. Castiga-i increderea
6. Ajuta-l la greu
7. Fii prietenul lui
8. Motivează-l
9. Indrumă-l, fă-l să înţeleagă
10. Învatăţ-l să-şi asume 

DARUL LUI DUMNEZEU


Bruneta cu ochi albaştri e Camelia, vara mea din Italia, iar cele două minuni, sunt copiii ei (si ai mei), Nicolo şi Martina. Romani, pe jumătate. N-o mai văzusem de ani buni, când am primit un apel necunoscut. Era vara anului 2015, venise acasă din Italia, într-o scurtă vzită, împreuna cu soţul ei Massimo. Habar nu avea că viaţa ei se va schimba radical. Am stabilit degrabă o întâlnire la o cafea ca să depănăm amintiri din copilărie. Aşa am aflat că, de 10 ani se chinuiau să facă un copil, că au cheltuit zeci de mii de euro pe analize, tratamente de stimulare ovariană eşuate, fertilizări fără succes şi că nu prea mai avea vreo speranţă. Mai mult, se gîndeau să lase baltă orice demers şi să se împace cu ideea că nu vor avea copii. M-am uitat la ea dezaprobator. La 30 de ani ai toată viaţa în faţă, n-ai voie să renunţi la visele tale. Ai nevoie doar de curaj să ceri de la viaţă ce vrei. N-am stat prea mult pe gânduri şi am programat-o la un control, la Ruxandra Dumitrescu, medic ginecolog cu mare experienţă. Întâmplător  sau nu, în acea perioadă, mă ocupam chiar de promovarea Clinicii Fertilia, patronată de doamna Dumitrescu, loc în care ştiam sigur că există toate instrumentele necesare pentru îndeplinirea visului Cameliei. Şi aşa a fost. Camelia ştia că are ambele trompe infundate şi că nu poate obţine o sarcină pe cale naturală. O situaţie extrem de frustrantă, care o făcea să se simtă vinovată în faţa soţului ei. 


Un motiv în plus pentru mine să o ghidez pe drumul succesului. Ştiam, ca un fin psiholog ce sunt, că mai devreme sau mai târziu, lipsa copiilor i-ar putea afecta căsnicia. Două vizite scurte, analize, evaluări şi o fertilizare in vitro, singura speranta de a avea cat mai repede copilul mult dorit. În total o lună de zile. După fertilizare, vestea sarcinii reuşite a fost pentru mine un mesaj divin. S-au prins trei embrioni dar mai puternici au fost Nicolo şi Martina. Sincer, nu ştiu unde ar mai fi încăput al treilea. Am ţinut legătura pe toată  perioada sarcinii care a descurs fără probleme notabile. Camelia a născut în martie 2016, iar azi cei doi prichindei merg la gradiniţă, vorbesc romano-italiana şi fac nenumărate năzdrăvănii. Azi, vreau să-i multumesc din suflet, doctoriţei Ruxandra Dumitrescu de la Clinica Fertilia. Sunt în România medici care reuşesc imposibilul, mai repede decât medicii din alte ţări europene. Iar povestea Cameliei este o dovadă vie.

luni, 27 august 2018

CREATOAREA DE MODELE

Pe Luiza Willems am întîlnit-o la o conferinţă despre antreprenoriat. Ne-am despărţit cu greu după mai mult de o jumătate de zi de dezbateri despre greutăţile pe care le întimpină micul om de afaceri român pe drumul succesului. Luiza e designer şi creează haine mamă-fiică. Un concept împrumutat care a luat amploare în ultimii ani şi pe piaţa din România. E o afacere de familie în care nu e implicată doar ea, ci şi cele două fiice ale sale, Anna Sophie (9 ani) şi Eva Nicole (4 ani şi jumătate). Muncesc cot la cot. Mami creaza modelele, comandă materialele iar croitoresele le desăvârşesc. Urmează apoi şedinţa foto, la care participă toate trei. E cea mai importantă etapă din procesul comercial. Rochiile sunt îmbrăcate pe rînd de cele 3 modele apoi prinse intr-un catalog şi prezentate clientelor. Totul e simplu atunci când munceşti cu pasiune. Fotografia de mai sus are în spate, de exemplu, zeci de ore de muncă. Răspătită. Pentru că energia lucrului bine făcut te face mai puternic şi îti dă credinţa să mergi mai departe. 


Şi uite aşa în martie, de ziua femeii, Luiza a aniversat 4 ani de Family Fashion pe podium, cu colecţia "La vie en rose" alături de mame cunoscute şi de fiicele lor. Am participat şi eu. A fost o experineţa interesantă dar cel mai mult m-a impresionat puterea acestei femei mignone de a muta munţii de pe harta pentru împlinirea viselor ei. Pentru mine este un exemplu. Muncitoare, creativa, extrem de autocritică, pasionată de lucrul bine facut si mamă a doua fetiţe superbe, viitoare modele, Luiza işi investeşte cu pasiune toata energia şi banii intr-o afacere care îi asigură independenta. Acum i-a venit o nouă idee. Să creeze rochii mamă - fiică XXL, modele dedicate femeilor mai plinute şi fetitelor lor care iubesc cartofii prajiti. Ştim cât e de greu să iţi găseşti haine frumoase şi pe măsură, atunci când gusturile tale ies din tipare, aşa că dacă Luiza Willems n-ar fi exista ar fi trebuit inventată. O găsiţi pe facebook căutând Family Fashion sau Luiza Willems sau la numărul de telefon 0755 737 946. 

marți, 14 august 2018

VÂNĂTOAREA DE CLIPE MAGICE


Ea este Elena, Elena Cosma. În primul rând cameraman, una dintre puţinele femei care aleargă zi de zi cu aproape zece kg în spate ca să prindă clipele cele mai importante din viaţa noastră socială, politică sau economică. În timpul liber îşi hrăneşte sufletul cu chipurile oamenilor fericiţi. Fotografiază burtici, mămici, tătici fericiţi dar şi bunici. Cu un aparat infinit mai uşor decât camera de luat vederi, Elena vânează zâmbete, stări sufleteşti strălucitoare pe care apoi le aşează în albumul vieţii. Ne-am cunoscut tot la Pro TV. Eu cu microfonul, ea cu ochiul magic. Impreună am făcut echipă bună. Şi azi ne face plăcere să ne revedm, din păcate, tot timpul pe fugă. Când am născut-o pe Anastasia mi-am dorit câteva poze de care fiica mea să fie mândră, care sa-i amintească de începutul vieţii ei pe Pământ. Elena a reusit să facă cel mai frumos album. Ca să vă convingeţi că nu sunt subiectivă, intraţi pe www.elenacosma.ro să vedeţi cele mai frumoase poze cu părinţi şi copii fericiţi. Felicitări, Elena! 

vineri, 10 august 2018

ORLETTE.RO - ELEGANŢĂ ŞI RAFINAMENT


Vă place rochia Oliviei Păunescu? Atunci trebuie să ştiţi că îi poartă semnătura. Materialele sunt alese de ea, designul îi aparţine, mai mult de-atât, e cusută chiar în propriul ei atelier de haine din Floreasca, de pe strada Ceaikovski nr. 8. Al doilea ei job, care îi scoate în evidenţă nu doar personalitatea, gândirea creativă cât mai ales bunul gust. Pe Olivia am îndrăgit-o din prima clipă în care am cunoscut-o. Pentru că e altfel decât multe femei frumoase pe care le-am întîlnit. E un om bun, cu suflet frumos, care se ghideazâ în viaţă după normele bunului simţ. Când a trecut prima oară pragul redacţiei "Ştirile Pro Tv" scriam un material despre acerbele lupte politice. Mi-a atras atenţia timiditatea ei pe care o păstrează şi azi. I-am zîmbit, apoi am tras cu ochiul în jur şi am zărit privirile laser ale bărbaţilor dar şi săgeţile ascuţite lansate de reprezentantele sexului slab. Eu n-am avut nicodată complexe faţă de femeile mai frumoase decît mine, aşa că ne-am împrietenit repede. Prima transmisie în direct ne-o amintim şi astăzi. Dar, timpul a zburat, eu am plecat de la Pro Tv iar  frumoasa Olivia a cucerit o altă televiziune. Antena 1. Azi, e doamna elegantă care ne aduce în fiecare dimineaţă cele mai proaspete ştiri la Observator, îmbrăcată în rochiile create chiar de ea. M-am bucurat mult cînd i-am văzut evoluţia şi într-o zi am invitat-o la o cafea. Aşa am aflat că fata frumoasă de la televizor e după ora 10, designer vestimentar. Admiraţia mea pentru ea a crescut infinit. Sunt milioane de fete frumoase care n-au decît o meserie. Olivia se trezeste la 3 dimineata, prezintă ştirile iar după ora 10 merge la atelier şi face rochii. Alearga după materiale, accesorii, concepe schitele, participă alături de clientele sale la sedinţa de probă, totul pentru ca doamnele care aleg Atelierul Orlette să poarte rochia pe care şi-o doresc. Am comandat şi eu două paltoane de toamna mamă-fiică, fuste pentru Anastasia şi rochii răcoroase pentru vara. Le purtăm cu mare plăcere. Preturile sunt prietenoase, materialele de calitate iar despre cusături, finisaje, trebuie să vă spun, fără să caut prea multe cuvinte, că sunt făcute cu simţul răspunderii. Olivia face rochii de mireasă, de ocazie sau de zi cu zi, fuste, pantaloni, cămăşi, toate pe măsura doamnelor care le comnadă. Şi are cliente chiar şi din strainătate. Ca să vă convingeţi intraţi şi vedeţi modelele de haine realizate de Orlette pe www.orlette.ro sau cautaţi-o pe facebook, cu numele Ioana Olivia Păunescu. 

joi, 9 august 2018

GELATO, AMORE MIO.



A fost mult până am primit prima cutie frigorifică cu îngheţată pentru acasă. În Polonă 76. Am luat-o şi  am aşezat-o cu grijă pe scaunul din dreapta apoi am pus aerul condiţionat pe 18 grade. Am pornit maşina şi am taiat-o pe scurtături. Aveam la dispoziţie o oră să ajung la un congelator. Am luat copilul de la gradiniţă şi am pornit glonţ spre casă. 45 de minute. La timp. Îngheţata a fost salvată. Nu pentru mult timp însă. În 10 minute aromele îngheţate de căpşune, lămâie, mentă, zmeură şi ciocolată s-au topit de plăcere. Mulţumim Matteo Giacobbe de la Gelato Mio. Dacă doriţi să încercaţi vă invit pe strada Polonă la nr. 76 sau la Mall Băneasa ori Mall Plazza România. Vara asta ne răcorim cu Gelato Mio. Puteti comanda acasa de pe site-ul www.gelato-mio.ro. 

miercuri, 8 august 2018

DE 3 ORI MAMA


Pe Gabriela Colceru am întîlnit-o prima oară pe holurile Pro TV-ului, o ştiam de la televizor, făcea parte din gaşca de profesionişti a lui Sârbu care mi-a influenţat viaţa. Iremediabil. De la  Esca, Lasconi, Klimowicz,C R Tănase, Diaconescu şi până la Ioana Santa, Marineasca şi Ioana Muntean, despre care am să vă vorbesc intr-un alt episod. Cum vă spuneam, Gabico, căci aşa o striga toată lumea, era o mînă de femeie, cu multă energie şi o inimă de aur. Ea şi când e supărată rîde. Deşi ne-am vâzut aproape în fiecare zi, timp de 3 ani, n-am dezvoltat relaţii de prietenie sufocantă, bine, nici eu nu sunt genul, eram doar colege. Timpul a trecut nemilos şi în 2014, după 5 ani, ne-am regăsit pe facebook, amandouă însărcinate, cu câte o fetiţă în burtică, urmând să devenim mame cam în acelaşi timp, eu pe 1 august, ea pe 5. A fost o reîntîlnire binecuvântată. Primul an din viaţa fetiţelor noastre l-am petrecut împreună. Ea m-a învăţat să fac primii paşi în meseria de mamă. Cu o vasta experienţă medicală, relaţii aproape în orice domeniu, Gabico (de la Ce se întimplă doctore?) a fost îngerul meu păzitor. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea. Am fost chiar internate impreună la Matei Balş. Cu copiii bolnavi de pneumonie. Ea mi-a ridicat moralul când simţeam că îmi fuge pământul de sub picioare. La nici un an de la naşterea Sarei, cea de-a doua ei fetiţă, Gabico rămâne din nou însărcinată. Ce decizie a luat? E asta m-a dat peste cap. Da, femeia asta e un munte. Cu o putere inepuizabilă. Decizia se numeşte Elisa. O vedeţi în fotografie lîngă sora ei mai mare, Olivia. Trecută de 35 de ani, cu o forţă monumentală, Gabico este pentru mine o mamă la puterea a 3-a. Câte dintre noi am avea curajul să spune DA unei sarcini apărute la scurt timp după naştere? Eu recunosc n-aş fi fost în stare. De aceea, o apreciez şi o admir profund. Ştiu că nu îi e uşor dar mai ştiu că şi bucuriile ei sunt de trei ori mai mari decît ale mele. Am scris aceste rînduri pentru doamnele căroră barza le-a lăsat un mesaj în fereastră şi nu ştiu ce să facă. Vă spun eu, desfaceţi plicul şi vedeţi dacă hîrtia e roz sau bleu. Curaj, nicio bucurie vine gratis!

marți, 31 iulie 2018

5 PASI PENTRU O ANIVERSARE PERFECTA.


 "În inima mea bat încă două inimi, una pentru Vladimir, alta pentru Şerban. Am ales să nu împart iubirea, ci să o ofer în mod egal." Pe Bella Iza am reîntîlnit-o azi, la prânz, la o cafea, să depănăm amintiri şi să vorbim despre copii. Am cunoscut-o pe holurile televiziunii Naţional TV, acum vreo 14 ani, pe vremea când inimile noastre băteau doar pentru jurnalele de ştiri. Se pregatea să intre în direct. Slăbuţă, cochetă, stăpână pe ea, cu reflexe nobile şi un nume de printesă, mi-a plăcut din prima secundă, fără să şiu că viaţa avea să ne mai aducă faţă în faţa de câteva ori, în două momente importante din cariera noastră. La Guvern şi la Primăria Capitalei. Era însărcinată cu Vladimir când şi-a dat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al Administraţiei Străzilor şi mi-a cedat locul. Ne-am zâmbit şi am spus aproape în acelaşi timp. "Poate se ia." Şi aşa a fost. După 3 ani, am adus-o pe lume pe Anastasia iar ea pe Şerban. Cu o săptămână înaintea mea. Zilele acestea  sărbătorim leii zămisliţi în pântecele noastre, firi puternice, inteligente şi neastâmpărate, aşa că m-am gândit să vă împărtăşim şi vouă câteva idei despre cum să organizezi o aniversare perfectă pentru copilul tău. Iar din experienţa noastră s-au născut 5 paşi importanţi pe care ar trebui să îi aveţi în vedere dacă vă doriţi să vă bucuraţi şi voi de ziua copilului vostru. 
1. LOCAŢIE. Alegeţi un spaţiu larg deschis, aerisit, eventual cu multe atracţii pentru copii. Aici, depinde de anotimp. (parcuri, locuri de joacă, la pădure, etc) 
2. INVITAŢI. Nu invitaţi mulţi copii, maxim 10, cei mai apropiaţi. Eliminaţi copiii cunoştinţelor voastre dacă nu se cunosc, alegeţi colegi de gradiniţă, şcoală, vecini, copii cunoscuţi cu care cei mici să se poată distra fără restricţii. 
3. FOTOGRAF. Angajaţi un fotograf bun. E cea mai bună investiţie. Aşa toată lumea se va relaxa, mai ales voi. Şi până la urmă pozele vor rămîne cea mai vie amintire. Străduiţi-vă să le puneţi zîmbetul pe buze şi lăsaţi deoparte orice altă preocupare.
4. MANCARE. Alegeţi mâncare puţină, uşoară, de preferat sandwich-uri, fingers de pui, ceva ce se ia repede cu mîna. De băut, apă multă şi limonadă. Copiii nu stau la masă, ei vor să se joace. Tortul e ţinta.  
5. TORTUL. De casă sau de cofetărie, torutul trebuie să fie gustos. Şi neapărat puneţi pe lista  lumânări, baloane. confetti şi ceva muzică. 

Restul e imaginaţie. Nu uitaţi să vă daţi peste cap de trei ori înainte de petrecere. Vă va ajuta să vedeţi curcubeul din ochii copiilor. La mulţi ani! 
In foto: Izabela Marinescu împreună cu Vladimir, 7 ani şi Şerban, 4 ani 

vineri, 27 iulie 2018

BUN GĂSIT!


1 AUGUST 2014. E ziua în care am cunoscut-o pe Prinţesa Anastasia. Nu imi simţeam jumătate din corp cand anestezista mi-a intins-o să o ating. Am sarutat-o pe frunte si am privit-o scurt. Nici 10 secunde. Dar pe cât de scurt a fost momentul, pe atât de clară mi-a rămas în minte prima fotografie. N-am sa uit niciodată ochii mari şi curioşi care nu se puteau ţine deschişi şi primul gîngurit. N-a plâns şi nici nu părea revoltată. O aşteptasem o viaţa iar clipa întîlnirii mi s-a părut veşnică. Din acea secundă avea să înceapă cea mai frumoasă poveste de iubire din viaţa mea, altfel, mai altfel decât tot ce trăisem pănă atunci. Timpul s-a scurs ca dintr-o clepsidra spartă. În curînd va împlini 4 ani. Nu ştiu unde au zburat atâtea mii de secunde dar ştiu că am trăit intens fiecare clipă. Chiar şi atunci când era la gradiniţă. Pentru că nu mi-a fost uşor să învăţ de una singură să fiu mamă, pentru că nu am făcut întotdeauna ceea ce trebuie, şi pentru alte zeci de motive, am decis să deschid acest blog care imi doresc să devină un loc de unde mamicile tinere sau cele la prima experienţă să se inspire. Vă aştept cu drag să ne învăţăm unele pe altele, cum să creştem copii inteligenţi şi echilibraţi emoţional trăind în România. E sigur, o mare provocare, căci de cele mai multe ori problemele apar încă de pe patul de spital, înainte să treci fericită pragul maternităţii.